Daca preferi sa-ti oxigenezi plamanii intr-un tur al litoralului Marii Negre sau in cateva zile de vacanta la Marea Neagra in Romania, automat vei trece pe langa Cazinoul din Constanta, emblema orasului, si poate unul dintre obiectivele turistice cele mai vizitate de la malul marii, datorita peisajului care te lasa fara grai.
Iar daca ai ocazia sa prinzi marea agitata, atunci s-ar putea sa realizezi unele dintre cele mai spectaculoase fotografii pentru ca adesea cand marea este nelinistita se formeaza valuri inalte cat cladirea cazinoului din Constanta.
Construit in 1909, pe faleza orasului port Constanta, si inaugurat cu mult fast in prezenta regelui Ferdinand, cazinoul monument istoric este un loc de legenda unde s-au nascut povesti de iubire la spectacolele de teatru, la balurile organizate aici, dar si unde si-au gasit sfarsitul multi oameni care s-au aruncat in mare dupa ce au pierdut sume uriase de bani, in timp ce in prezent este un loc preferat de turistii din toata lumea care vin in excursii in Romania, dar si de regizorii de filme, multe pelicule prinzand viata cu imaginile de aici.
Daca exteriorul este in stil art nouveau, interiorul cazinoului, desi lasat in paragina, cu sala de dans, salile de lectura, salile de jocuri etc are lucrari de pictura baroc – fresca, stucatura, vitralii care amintesc de luxul de altadata si fac din Cazinoul din Constanta una dintre cele mai frumoase cladiri abandonate din lume.
Criticat de presa locala la inaugurare si etichetat drept “un monument ridicat in cinstea nepriceperii si prostului gust”, incanta ochii vigilenti ai turistilor de peste 100 de ani.
“Intr-o calatorie pe care am facut-o recent in Romania, am avut sansa sa fotografiez cladirea abandonata a Cazinoului din Constanta. Intr-o cladire ca o perla care vegheaza peste Marea Neagra, aici veneau bogatii Europei ca sa petreaca toata noaptea” a scris Romain Veillon, un fotograf francez despre cladirea cazinoului parasita fara de motiv, dar care merita pusa pe lista obiectivelor turistice de vizitat din Romania.
Asteptam cu interes sa ne spui care este impresia pe care ti-o face tie aceasta cladire abandonata si cum te-ai simtit, dupa ce ti-ai insanatosit plamanii cu aerosolii inhalati…
Acest obiectiv turistic poate fi inclus intr-un tur privat de 1- 2-3 zile sau mai multe, ca sa te poti bucura cu adevarat de excursia ta in Romania sau un tur al oraselor turistice…